Iniţiere


Dintre cele mai vechi meşteşuguri sunt tricotarea şi croşetarea. Şi în zilele noastre ele sunt unele dintre cele mai captivante ocupaţii nu numai pentru maturi, ci şi pentru adolescenţi şi copii. Multitudinea de culori, combinări şi nuanţe, modele de împletituri şi ornamente oferă posibilitatea de a ne dezvolta fantezia şi măiestria.
Cu ajutorul andrelelor şi a croşetei putem realiza obiecte ieftine si originale. În arta împletitului fantezia şi imaginaţia nu au limite în ceea ce priveşte combinaţia ornamentelor, modelelor, culorilor şi firelor. Prinzând gustul pentru împletit, fiecare va dori să execute lucrări mai complicate şi variate.
Lucrul de mâna nu constituie numai mijlocul de confecţionare a unor obiecte de îmbrăcăminte, interier sau accesorii, ci este, în acelaşi timp, un mijloc de odihnă activă. Tricotatul si croşetatul sunt unele din cele mai vechi şi perfectionate genuri de lucru de mână. De aceea, originalitatea modelelor pe care vi le propun constă în linia lor modernă, în combinaţii de modele, borduri deosebite, garnituri inedite, precum şi în combinaţii moderne de culori şi materiale.

Cum să alegeţi firele

În publicările din blogul respectiv sunt menţionate denumirile firelor pe care vi le indică explicarea modelelor propuse. Înţeleg că firele recomandate se pot găsi cu greu sau deloc.
Celor care vă confruntaţi cu o asemenea situaţie,le sugerez să plece în căutare de fire însoţite de indicaţiile privind compoziţia şi dimensiunile firelor indicate.
Astfel, veţi reuşi, cu uşurinţă, să înlocuiţi firele care nu se găsesc la noi, cu altele, cu aceleaşi calităţi.

căutări pe acest blog

Sfaturi utile

Înainte de a începe lucrul, este in­dicat să faceţi proba de ochiuri. Nu­mai aşa veţi putea să calculaţi corect numărul de ochiuri şi modelul dvs. va reuşi la fel cu cel din tipare. Tricotaţi o mostră de 12x12 cm şi nu­măraţi ochiurile dintr-un rând şi nu­mărul de rânduri din pătratul interior de 10x10 cm. Dacă numărul de ochiuri şi rânduri din mostra pe care aţi tricotat-o este mai mic decât cel dat în instrucţiuni, înseamnă că trico­taţi prea larg şi va trebui să tricotaţi mai strâns sau să folosiţi andrele cu jumătate de număr sau un număr mai mici. Dacă numărul de ochiuri şi rân­duri din mostra tricotată este mai mare decât cel din instrucţiuni, va tre­bui să tricotaţi mai lejer sau să utilizaţi andrele mai groase.La fel se face daca doriţi să mariţi sau să micşoraţi masura lucrării propuse.
Întărirea capetelor firului
Dacă am terminat un ghem şi trebuie să trecem la unul nou, acesta se va începe întotdeauna de la marginea din dreapta sau din stânga a piesei. Dacă se lucrează cu fir subţire, de culoare deschisă, sau cu fir de vâscoză, capetele firelor ascunse în interiorul tricotajului se pot vedea, uneori, pe faţa lucrului.Capetele de fir lăsate pe marginile laterale ale piesei, după ce s-au încheiat cusăturile, se întăresc: unul dintre fire se trece prin ochiurile de margine în sus, iar celălalt - în jos.Dacă totuşi este necesar să începem un ghem nou la mijlocul rândului (de exemplu, când se lucrează pe andrele circulare), capetele firelor se vor trece - pe partea de dos a piesei - prin ochiurile lucrate, pe diag­onală, în direcţii opuse (firul din dreapta - spre stânga, firul din stânga - spre dreapta). Vom încerca să facem aceasta astfel, încât locul unde se întăresc capetele firelor să nu se observe pe faţa lucrului.
Cum se prelucrează piesele tricotate
Pentru ca structura tricotajului să fie uniformă, iar piesa tricotată să cadă bine, este foarte important ca, înainte de a fi asamblate, piesele să fie pre­lucrate corect.Piesele tricotate se întind la dimensiu­nile tiparului şi se prind pe un suport special din plasă sau pe o suprafaţă similară, improvizată. în acest scop poate fi utilizată şi o placă de poli-stiren expandat care, pentru economie de spaţiu, poate fi aşezată vertical până la uscarea completă a pieselor fixate. După ce au fost bine prinse în ace, piesele se umezesc cu un pulverizator sau se acoperă cu o pânză umedă. Piesele din lână pură sau bumbac, trico­tate cu model neted sau cu model jacard, se pot aburi cu grijă printr-o pânză umedă cu fierul încălzit uşor. Elasticul şi modelele patent, cât şi piesele din vâscoză, mătase, mohair sau fire sintetice nu se prelucrează cu abur. După ce s-au uscat complet, marginile pieselor nu se mai răsucesc şi se asam­blează mult mai uşor.

26.11.2008

pulover negru




Măsura: bust 84 cm, lungi­me 53
Materiale necesare: apro­ximativ 500 g lînă în amestec (100% acril, 256 m/100 g); croşeta nr. 4
Modele: Se lucrează conform modelului 2. În fie­care picioruş al plasei se croşetează un picioruş mare, iar în arcurile formate din doua ochiuri de lanţ -se croşetează doua picioruşe mari. Întotdeauna, în loc de primul picior se lucrează un lanţ de 3 ochiuri. Celelalte rînduri se lucrează la fel, croşetînd un picior mare tot în al treilea ochi din rîndul precedent. Modelul cu romburi se lucrează după desenul II.
Eşantion de probă: 10 rînduri a 24 picioruşe mari = 10 x 10 cm
Faţa: se execută un lanţ de bază de 100 ochiuri şi se cro­şetează primul rînd de plasa. Se practică acest model pînă la 29 cm. Aici începeţi mode­lul astfel: pe cele 4 ochiuri de la mijlocul rîndului se începe modelul cu romburi conform modelului II. Picioruşele late­rale se prind de materialul de bază. Răscroitura pentru mîneci se va efectua la 33 cm. Se vor reduce 3 picioruşe mari de la marginea rîndului, 2 picioruşe la urmâtorul rînd, iar la urma 1 picioruş la fie­care margine. Lucrul se ter­mină o data cu rîndul 24 (53 cm).
Spatele: se începe la fel ca şi faţa, însă la 29 cm se lucrează un rînd cu model de plasa (picioruşele se prind tot la al 3-lea ochi din rîndul an­terior). Se continuă cu mode­lul cu romburi. Începeţi cu rîndurile 16-24 ale modelului (fig. II), repetînd apoi rîn­durile 17-24. Lucrul se ter­mină la 53 cm înălţime.
Mînecile: Se începe cu un lanţ de bază de 40 ochiuri. Se lucrează un rînd de plasa. Tot la patru rînduri se înmul­ţeşte cu 9x1 ochiuri de plasa. In mijlocul rîndului 2 veţi începe modelul cu romburi. Marginile vor fi lucrate tot sub formă de plasă. Răscroitura mînecilor se efectuiază la 34 cm, scăzînd la fiecare margine de rînd cîte 3 ochiuri de plasă. În continuare, se reduc tot la 3 rînduri, încă 7x1 ochiuri. Lucrul se termină la 50 cm înălţime.
Asamblarea: Umerii şi marginile bluzei se lucrează cu croşeta pe dosul lucrului. Mînecile, uşor încreţite, se aplică pe rascroitura pt mîneci. Răscroitura gîtului se tighelează cu un rînd de picioruşe mici.
REVISTA MÂINI ÎNDEMÂNATICE

Un comentariu:

Corina spunea...

si acesta se poate prelungi ca rokie