Iniţiere


Dintre cele mai vechi meşteşuguri sunt tricotarea şi croşetarea. Şi în zilele noastre ele sunt unele dintre cele mai captivante ocupaţii nu numai pentru maturi, ci şi pentru adolescenţi şi copii. Multitudinea de culori, combinări şi nuanţe, modele de împletituri şi ornamente oferă posibilitatea de a ne dezvolta fantezia şi măiestria.
Cu ajutorul andrelelor şi a croşetei putem realiza obiecte ieftine si originale. În arta împletitului fantezia şi imaginaţia nu au limite în ceea ce priveşte combinaţia ornamentelor, modelelor, culorilor şi firelor. Prinzând gustul pentru împletit, fiecare va dori să execute lucrări mai complicate şi variate.
Lucrul de mâna nu constituie numai mijlocul de confecţionare a unor obiecte de îmbrăcăminte, interier sau accesorii, ci este, în acelaşi timp, un mijloc de odihnă activă. Tricotatul si croşetatul sunt unele din cele mai vechi şi perfectionate genuri de lucru de mână. De aceea, originalitatea modelelor pe care vi le propun constă în linia lor modernă, în combinaţii de modele, borduri deosebite, garnituri inedite, precum şi în combinaţii moderne de culori şi materiale.

Cum să alegeţi firele

În publicările din blogul respectiv sunt menţionate denumirile firelor pe care vi le indică explicarea modelelor propuse. Înţeleg că firele recomandate se pot găsi cu greu sau deloc.
Celor care vă confruntaţi cu o asemenea situaţie,le sugerez să plece în căutare de fire însoţite de indicaţiile privind compoziţia şi dimensiunile firelor indicate.
Astfel, veţi reuşi, cu uşurinţă, să înlocuiţi firele care nu se găsesc la noi, cu altele, cu aceleaşi calităţi.

căutări pe acest blog

Sfaturi utile

Înainte de a începe lucrul, este in­dicat să faceţi proba de ochiuri. Nu­mai aşa veţi putea să calculaţi corect numărul de ochiuri şi modelul dvs. va reuşi la fel cu cel din tipare. Tricotaţi o mostră de 12x12 cm şi nu­măraţi ochiurile dintr-un rând şi nu­mărul de rânduri din pătratul interior de 10x10 cm. Dacă numărul de ochiuri şi rânduri din mostra pe care aţi tricotat-o este mai mic decât cel dat în instrucţiuni, înseamnă că trico­taţi prea larg şi va trebui să tricotaţi mai strâns sau să folosiţi andrele cu jumătate de număr sau un număr mai mici. Dacă numărul de ochiuri şi rân­duri din mostra tricotată este mai mare decât cel din instrucţiuni, va tre­bui să tricotaţi mai lejer sau să utilizaţi andrele mai groase.La fel se face daca doriţi să mariţi sau să micşoraţi masura lucrării propuse.
Întărirea capetelor firului
Dacă am terminat un ghem şi trebuie să trecem la unul nou, acesta se va începe întotdeauna de la marginea din dreapta sau din stânga a piesei. Dacă se lucrează cu fir subţire, de culoare deschisă, sau cu fir de vâscoză, capetele firelor ascunse în interiorul tricotajului se pot vedea, uneori, pe faţa lucrului.Capetele de fir lăsate pe marginile laterale ale piesei, după ce s-au încheiat cusăturile, se întăresc: unul dintre fire se trece prin ochiurile de margine în sus, iar celălalt - în jos.Dacă totuşi este necesar să începem un ghem nou la mijlocul rândului (de exemplu, când se lucrează pe andrele circulare), capetele firelor se vor trece - pe partea de dos a piesei - prin ochiurile lucrate, pe diag­onală, în direcţii opuse (firul din dreapta - spre stânga, firul din stânga - spre dreapta). Vom încerca să facem aceasta astfel, încât locul unde se întăresc capetele firelor să nu se observe pe faţa lucrului.
Cum se prelucrează piesele tricotate
Pentru ca structura tricotajului să fie uniformă, iar piesa tricotată să cadă bine, este foarte important ca, înainte de a fi asamblate, piesele să fie pre­lucrate corect.Piesele tricotate se întind la dimensiu­nile tiparului şi se prind pe un suport special din plasă sau pe o suprafaţă similară, improvizată. în acest scop poate fi utilizată şi o placă de poli-stiren expandat care, pentru economie de spaţiu, poate fi aşezată vertical până la uscarea completă a pieselor fixate. După ce au fost bine prinse în ace, piesele se umezesc cu un pulverizator sau se acoperă cu o pânză umedă. Piesele din lână pură sau bumbac, trico­tate cu model neted sau cu model jacard, se pot aburi cu grijă printr-o pânză umedă cu fierul încălzit uşor. Elasticul şi modelele patent, cât şi piesele din vâscoză, mătase, mohair sau fire sintetice nu se prelucrează cu abur. După ce s-au uscat complet, marginile pieselor nu se mai răsucesc şi se asam­blează mult mai uşor.

01.12.2022

jucarii croşetate




Hipopotam
Mărime:
cca 20 cm.
Material: cca 100 g aţă 75% bumbac fi 25% poliamid, cu lungime de cca 200 m/50 g, de culoare gri, un rest de aţă de acelaşi tip, de culoare neagră, ac de croşetat nr. 1,75, vată, 2 nasturi albi cu capsă, inel cu 1 cm diam., carioca neagră rezistentă la apă.



Generalităţi: modele de bază; picou scurt (p. s.-p.f/j), ochi alunecat (oc. al-oc. a..), ochi de lanţ (oc. I.-oc. leg.). Dacă nu se specifică altfel p. s. se lucrează în spirală. Din această cauză este greu de observat începutul unui rând (R) nou. Cel mai bine este să marcaţi începutul de R cu un ac de siguranţă. Ochiurile (p. s.) se lucrează totdeauna prin ambele ochiuri de încheiere ale p. s: resp. din rândul anterior. La rândurile pt. care nu se specifică nimic, se lucrează tot atâtea p. s. ca in rândul anterior. Pt. ca hipopotamul să ia forma dorită, se lucrează foarte strâns. Dacă totuşi lucrul croşetat iese prea larg, se foloseşte o croşetă mai subţire.



Corpul şi capul: lucrul se începe de la partea de jos a corpului. Cu aţă gri se lucrează 4 oc. al. care se încheie cu 1 oc. I. formând un cerc. R1: în care se croşetează 6 p. s.. R2:2 p. s. în fiecare p. s.; R3.2p. s. în fiecare al 2-lea p. s. R4:2 p. s. în fiecare al 3-lea p. s. R5:2 p. s. în fiecare al 4-lea p. s. R6:2 p. s. în fiecare al 5-lea p. s. R7:2 p. s. în fiecare al 6-lea p. s. R8:2 p. s. în fiecare al 7-lea p. s. R10:2 p. s. în fiecare al 8-lea p. s. R22: fiecare al 8-lea şi al 9-lea p. s. se croşetează împreună. R25: fiecare al 7-lea şi al 8-lea p. s. se croşetează împreună. R31:2 p. s. în fiecare al 7-lea p. s. (= 48 p. s.). R32:2 p. s. în fiecare al 8-lea p. s. R33: 2 p. s. în fiecare al 9-lea p. s. R43: fiecare al 9-lea şi al 10-lea p. s. se lucrează împreună. R44: fiecare al 8-lea şi al 9-lea p. s. se lucr. împreună. R45: fiecare al 7-lea şi al 8-lea p. s. se lucr. împreună. R 48: fiecare al 6-lea şi al 7-lea p. s. se lucr. împreună. R50: mai întâi se umple corpul şi parţial capul şi apoi se croşetează mai departe; fiecare al 5-lea şi al 6-lea p. s. se lucrează împreună. R51: fiecare al 3-lea şi al 4-lea p. s. se lucr. împreună. R52: fiecare al 2-lea şi al 2-lea p: s. se lucrează împreună. R53: fiecare al 2-lea şi al 3-lea p. s. se lucr. împreună. R54: câte 2 p. s. se lucr. împreună până se închide deschizătura total. Se taie firul şi capătul se ascunde. Botul: cu aţă gri se lucr. 4 oc. al. şi se încheie cu 1 oc. al. formând un cerc. R1: se croşetează 6 p. s. în cercul format. R2:3 p. s. în fiecare al 3-lea p. s. (= 10 p. s.). R3:4 p. s. în fiecare al 5-lea p. s. R4:3 p. s. în fiecare al 4-lea p. s. (= 24 p. s.). R5:2 p. s. în fiecare al 6-lea p. s. R6: 2 p. s. în fiecare al 7-lea p. s. R7:2 p. s. în fiecare al 8-lea p. s. R8:2 p. s. în fiecare al 9-lea p. s. R9: 2 p. s. în fiecare al 10-lea p. s. (= 44 p. s.). R10:2 p. s. în fiecare al 11-lea p. s. R13: fiecare al 7-lea şi al 8-lea p. s. se lucr. împreună. R16:2 p. s. în fiecare al 7-lea p. s. (= 48 p. s.). După al 18R se încheie lucrul şi se lasă o buc. de aţă pt. coaserea botului.
Urechile: Cu aţă gri se lucrează 4 oc. al. şi se încheie cu 1 oc. I. formând un cerc. R1: se lucrează 6 p. s. în cercul format. R2:2 p. s. în fiecare p. s. R4:2 p. s. în fiecare al 2-lea p. s. R7: fiecare al 2-lea şi al 3-lea p. s. se lucr. împreună. R8: se lucrează împreună câte 2 p. s. Se lasă o buc. de aţă pt coaserea urechii. Se coase urechea la partea desfăcută. A doua ureche se lucrează în mod identic.
Picioarele: cu aţă gri se lucrează 4 oc. al. şi se încheie cu 1 oc. I. formând un cerc. R1: se lucrează 6 p. s. în cercul format. R2:2 p. s. în fiecare p. s. R3:2 p. s. în fiecare al 2-lea p. s. R4:2 p. s. în fiecare al 3-lea p. s. R5:2 p. s. în


170 B Girafa
de la pagina 105 Mărime: cca 30 cm
Material: cca 100 g fir din 100% bumbac, lungime cea 178 m/50 g culoare muştar., fir din 75% bumbac şi 25% poliamid câte 50 g maro închis şi 50 g negru, lungime cea 200 m/50 g, ac de croşetat nr. 1,75 , vată pt. umplut 2 nasturi albi cu inel cu 1 cm diam., carioca neagră rezistentă la apă. Instrucţiuni pt. realizare: vezi generalităţile de la modelul 107 A (hipopotam). De urmărit urm. particularităţi:
Capul şi corpul: cu culoare muştar se croşetează până la R22 în modul descris la model 170 A. R23 - 29: în fiecare p. s. se croşetează un p. s. R30: fiecare al 7-lea şi al 8-lea p. s. se lucr. împreună (= 42 p. s.). R49: 2 p. s. în fiecare al 7-lea p. s. R50:2 p. s. în fiecare al 8-lea p. s. R51:2 p. s. în fiecare al 9-lea p. s. R 61: fiecare al 9-lea şi al 10-lea p. s. se lucr. împreună şi se umple corpul şi gâtul. R62: fiecare al 8-lea şi al 9-lea p. s. se lucr. împreună. R63: fiecare al 7-lea şi al 8-lea p. s. se lucr. împreună. R66: flecare al 6-lea şi al 7-lea p. s. se lucr. împreună. R68: mai întâi se umple capul şi apoi fiecare al 6-lea şi al 7-lea p. s. se lucr. împreună. R69: fiecare al 3-lea şi al 4-lea p. s. se lucr. împreună şi capul se umple total. R70: fiecare al 2-lea şi al 3-lea p. s. se lucr. împreună. R71: fiecare al 2-lea şi al 3-lea p. s. se lucr. împreună. R72: se lucrează câte 2 p. s. împreună până la închiderea totală a capului. Se taie aţa şi se ascunde. Botul: cu aţă muştar se croşetează 4 oc. al. care se încheie cu 1 oc. I. formând un cerc. R1: se croşetează 6 p. s. în cercul format. R2: 2 p. s. îri fiecare p. s. R3:2 p. s. în fiecare al fiecare al 4-lea p. s. R10: fiecare al 5-lea şi al 6-lea p. s. se lucr. împreună. R12: fiecare al 4-lea şi al 5-lea p. s. se lucr. împreună. R14: fiecare al 4-lea şi al 5-lea p.s. se lucr. împreună (= 16 p. s.). R29: Mal întâi se umple laba şl apoi 3/4 din picior cu ajutorul unui creion. Marg. de sus se îndoaie şi se lucr. 1 R cu p. s. prin ambele straturi. Pt. coaserea piciorului se lasă o buc. de aţă. Celelalte trei picioare se lucrează în mod identic nările: pt. o nară se lucrează cu aţă neagră 4 oc. al. şi se încheie cu 1 oc. I. formând un cerc. R1:6 p. s. se lucr. în cercul format. R2:2 p. s. se lucr. în fiecare al 2-lea p. s. şi rândul se încheie cu 1 oc. I. Se lasă o buc. de aţă pt. coasere. %n mod identic se lucr. şi a doua gaură.
Asamblarea: pt. coadă, din 2 fire de aţă gri de cate 40 cm lungime se răsuceşte un şnur = lungime 4 cm. Şnurul se coase între R10 şi R11 în partea spate a corpului. Se umple botul şi se coase la partea de sus a capului între R8 şi R 24. Urechile se cos între R8 şi R13 la părţile laterale ale părţii super. a capului. Se cos 2 picioare între R24 şi R25 şi între R8 şi R9 la părţile ale corpului. La fiecare picior se cos cu aţă neagră (vezi desenul pt. cusut D, Model 166) câte 3 ghiare. Nările se cos pe bot la dist. de 1 cm una de alta între R3 şi R7. Gura se coase cu aţă neagră (vezi desenul pt. cusut C, model 166): din mijlocul botului peste 8R vertical în jos, apoi o linie arcuită peste 7R şi peste 5 p. s., vertical în sus. Ultima înţepătură se execută de 2 ori. De partea cealaltă se exec. o cus. simetrică. Pt. ochi se desenează cu carioca neagră pupilele pe nasturii albi. Se cos ochii pe cus. de prindere, a botului. La dist. de 0,5 cm unul de altul. Pt. moţul de păr din mijlocul capului se înnoadă două fire gri şi se taie scurt.





2-lea p. s. R4 - S: peste fiecare ochi înmulţit în rândul anterior se înmulţeşte 1 p. s. R8:2 p. s. în fiecare al 5-lea p. s. R11: 2 p. s. în fiecare al 6-lea p. s. R14:2 p. s. în flecare al 7-lea p. s. După R18 se încheie lucrul lăsând o buc. de aţă pt. coaserea botului. Urechile: cu aţă muştar se croşetează 4 oc. I. care se încheie cu 1 oc. I. formând un cerc. R1:6 p. s. se croşetează în cercul format. R3: 2 p. s. în fiecare al 3-lea p. s. (= 8 p. s.). R4 -5: peste fiecare ochi înmulţit în rândul anterior se înmulţeşte 1 p. s. (= 12 p. s.). R6: 2 p. s. în fiecare'ai 4-lea p. s. R7-9: peste fiecare ochi înmulţit în R anterior se înmulţeşte 1 p. s. (=24p.s.). După R15se încheie lucrul. Se lasă o buc. de aţă pt. coaserea urechii. Se îndoaie urechea şi se coase. Cealaltă ureche se lucrează în mod Identic.
Picioarele: se lucrează 4 picioare cu culoare muştar în modul descris la modelul 170 A. Nările: pt. nări se croşetează cu aţă neagră 4 oc. al. şi se încheie cu 1 oc. I. formând un cerc.
R1: 6 p. s. se lucrează în cercul format. Se lasă o buc. de aţă pt, coasere. Cealaltă nară se lucrează identic.
Coarnele: se lucr. cu aţă maro închis 4 oc. al. care se încheie cu 1 oc. I. formând un cerc. R1:6 p. s. se lucrează în cercul format. R2:2 p. s. în fiecare p. s. După R9 se încheie lucrul Pt. coasere se lasă o buc. de aţă. Se lucrează identic 2 buc.
Puncte: cu aţă maro închis se lucrează 50 puncte: se lucrează 4 oc. al. care se încheie cu 1 oc. I. formând un cerc. R1: se lucr. 6 p. s. în cercul format. Pt. coasere se lasă o buc. de aţă. .
Asamblarea: pt. coadă se răsuceşte un şnur în modul descris la modelul 170 A. Pt.
capătul cozii se realizează un mic smoc (din cea 30 fire maro închis de 10 cm). Se coase coada în partea spate a corpului între R10 şi R11. Se umple botul cu vată şi se coase între R8 şi R2SJa partea de sus a capului. Urechile se îndoaie în jumătate şi se cos între R8 şi R9 pe lateralul părţii super. a capului. Coarnele se umplu cu vată, se cos între R2 şi R6 la partea super. a capului, între urechi. Picioarele se cos în modul descris la modelul 170 A. Pt. degetele picioarelor, la fiecare picior se coase câte o linie cu aţă maro

1 70 C Zebra
de la pagina 105 Mărime: cea 23 cm
Material: fir din 75% bumbac şi 25% poliamid cu lungime cea 200 m/50 g: 50 g alb, 50 g negru, 50 g kaki, ac de croşetat nr. 1,75, vată pt. umplut, 2 nasturi albi cu inel de 1 cm diametru, carioca neagră rezistentă la apă, pensulă.
Instrucţiuni pentru realizare: vezi Instrucţiunile de la model 170 A (Hipopotam). De urmărit următoarele particularităţi.
Capul şi corpul: se lua. conf. descrierii de la modelul 170 A cu deosebirea că se croşetează în dungi. Pt. realiz. dungilor se croşetează alternativ 2R cu fir alb şi 2R cu fir negru. Pt. schimbarea culorilor la rândul al 2-lea negru ultimul p. s. se lucrează cu fir alb şi se lucrează în continuare cu alb. Schimbarea de la alb la negru se face în mod identic.
Botul: se lucr. ca la modelul 170 B (Girafă) cu urmat, deosebiri: R1 - 9 se lucrează în culoare kaki şi apoi până la R15 se lucrează în dungi. După R15 se încheie lucrul şl se lasă o buc. de aţă pt. coaserea botului. Urechile: cu aţă albă se croşetează 4 oc. a . şi se încheie cu 1 oc. I. formând un cerc. R1: 6 p. s.-se croşetează în cercul format. R2: 2 p. s. în fiecare p. s. R5:2 p. s. în fiecare al 4-lea p. s. R6 - 9: peste fiecare ochi înmulţit în R anterior se înmulţeţte câte 1 p. s. (= 27 p. s.). După R16 se îndoaie în două urechea şi se lucr. 1 R de p. s. prin ambele părţi. Se
de la pagina 105
Desenul modelului decorativ se află mai jos. Material: un serviciu de masă pentru copii, fără desene; creioane speciale de pictat pe porţelan.
Realizarea: înainte de a fi pictat obiectul din porţelan respectiv trebuie să fie curat, închis. Nările se cos între R2 şi R6 la dist. de 1 cm una de alta, pe bot. Gura se coase cu aţă neagră cu cus. punct de rămurică: de la miji. feţei se coase vertical în jos peste 4R, apoi într-o linie arcuită peste 5 R şi vertical peste 1 R în sus. Ultima înţepătură se exec. de două ori. Pe partea cealaltă se coase un arc simetric. Pt. ochi se desenează pupilele cu carioca neagră pe nasturii albi. Se cos ochii la dist. de 0,5 cm pe cus. de prindere a botului. Punctele se repartizează pe corp, cap şi picioare şi se cos.





încheie lucrul şi se lasă o buc. de aţă pt. coaserea urechii. A doua ureche se lucr. în mod identic.
Picioarele: se lucr. ca la modelul 170 A (Hipopotam). R1 -10 se lucr. cu culoare kaki şi restul cu dungi. Nările se lucrează cu aţă neagră ca la .modelul 170 B (Girafă). Asamblarea: pt. coadă se realiz. un smoc (din cea 30 fire negre de 20 cm lung.) Capătul de sus al smocului se înfăşoară cu aţă neagră pe 2 cm lăţ. Capetele firelor din smoc se înnoadă şi se coase smocul la partea spate a corpului. Se umple botul şi se coase la partea super. a capului între R8 şi R25. Urechile se îndoaie în jumătate şi se cos lateral, la partea super. a capului între R7 şi R8. Picioarele se cos de corp în modul descris la modelul 170 A (Hipopotam). Se cos nările pe bot între R1 şi R5 la dist. de 1 cm una de alta. Gura se coase cu aţă neagră cu cus. pct. de rămurică se începe in R4 sub mijlocul botului. Se coase vertical în jos peste 2 R şi apoi în linie arcuită peste 3 R în sus. Ultima înţepătură se exec. de două ori. De partea cealaltă se exec. o cus. simetrică. Pt. coamă, cea 120 de fire, a 5 cm. lung. se aşează unul lângă altul şi pe mijloc se cos la maşină cu pas des. Pt. aceasta firele se aşează între două foi de hârtie subţire. Se coase coama la partea de sus a capului şi pe gât Pt. ochi pe nasturi se desenează pupilele cu carioca neagră. Se cos ochii pe cus. de prindere a botului la dist. de 0,5 cm unul de altul.

Niciun comentariu: